Despre minciuna Rebecai si hotia lui Iacov - Gura de Aur versus "puritanii"

Capitolul 27 al Facerii/Genezei  in care Rebeca , sotia patriarhului Isaac pune la cale si executa cu succes o inselatorie "de zile mari" prin care binecuvantarea patriarhului este deturnata de la intaiul ei nascut spre mezinul favorit a pus si pune o oarecare nedumerire in gandurile mintilor "puritane" ,care nu concep sau accepta minciuna drept o cale "viabila" de infaptuire a providentei .

Are cuvantul o reprezentata a "puritanilor" ( sublinierile imi apartin) :

De-abia plecase Esau să aducă la îndeplinire lucrarea sa, că Rebeca se și apucă să aducă la îndeplinire planul ei. Ea îi spuse lui Iacov ce avusese loc, stăruind asupra necesității de a acționa imediat spre a împiedica darea binecuvântării, pentru totdeauna și fără putință de schimbare, lui Esau. Ea l-a asigurat pe fiul său că, dacă îi va urma sfatul, o va putea obține așa cum făgăduise Dumnezeu. Iacov n-a consimțit imediat la planul propus de ea. Gândul de a-l înșela pe tatăl său îl întrista foarte mult. El simțea că un asemenea păcat ar aduce mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Dar aceste scrupule ale sale au fost învinse și el porni să ducă la îndeplinire sugestiile mamei sale. Nu era intenția sa să spună în mod direct o minciună, dar, o dată ajuns în prezența tatălui său, i s-a părut că a mers prea departe ca să mai poată da înapoi și obținu prin înșelăciune binecuvântarea dorită. PP 180.2

Iacov și Rebeca izbutiră în planurile lor, dar au cules numai necazuri și întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să primească dreptul de întâi născut, și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul potrivit, dacă ei ar fi așteptat în credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au fost binevoitori să lase problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut, Iacov a fost apăsat de propria sa condamnare. El păcătuise împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului său suflet și împotriva lui Dumnezeu. În câteva minute el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul.

E.G. White - Patriarhi si Profeti 

Mai mult decat clar verdictul - pacat ! :

- planul era omensc, croit din nerabdare si necredinta, inselare si minciuna

- consecintele au fost nefaste, si atat initiatoare cat si infaptuitorul se vor cai amarnic

- Iacov pacatuise impotriva tatalui sau, a fratelui sau, a propriului suflet si , mai ales, impotriva lui Dumnezeu

Pe de alta parte Isaac știa pe cine ar fi trebuit sa binecuvinteze ! Profeția ( Gen. 25:22-26 ) ca cel mai tanar avea sa domine pe celălalt nu ii era straina (?) și totuși voia sa-l binecuvânteze pe Esau in ciuda profetiei lui Dumnezeu și in virtutea preferinței lui pentru Esau (Gen 25:28 ) !  Era dispus Isaac sa cedeze? Avea de partea lui tradiția/legea priorității întâiului născut și cine îl putea acuza ca “respecta legea” (când de fapt își avantaja favoritul) ?! Și profetia poate nu era decât o șmecherie a nevestei pentru a-și avantaja favoritul ei …?

Acestei viziuni moralist-"puritane" i se opuna alternativa Providentei narata de Ioan Gura de Aur :

Uită-mi-te aici, iubite, la nespusa înţelepciune a lui Dumnezeu. Tatăl i-a dat porunca aceasta lui Isav pentru a-şi arăta dragostea ce-o purta fiului său, iar înţeleptul şi iscusitul Stăpîn a făcut să se împlinească prin Rebeca proorocia Lui, ca să ne înveţe cîtă putere are virtutea şi purtările bune.

(PSB 22 - Omilia LIII - p. 194 )

Deci , nici mai mult nici mai putin, Rebeca implinea planul divin - mai mult “Dumnezeu i-a insuflat planul” (p. 195), "Dumnezeu conlucra cu cele ce se savarseau" ( p. 196 )  si “ Dumnezeu a randuit ca totul sa se petreaca asa” ( p. 196 ).

Asadar doua perspective opuse:  perspectiva puritană - inselaciune, minciuna, furt - versus perspectiva profetiei - accent pe providența in ciuda mijloacelor ; paradoxul "iezuit" pare greu de inghitit de moralisti. Mai mult , spre scandalul si stupefactia moralistilor , Gura de Aur vorbeste si de acea  “ hoție vrednica de lauda , la care a avut și ajutorul lui Dumnezeu” (p. 205 ).

Interesant este cum Ioan Gura de Aur pune minciuna, inselatoria si hotia in perspectiva Providenței și aduce ca argument doua cazuri care privite altfel decât din perspectiva Providenței și revelației ar fi crime atroce : 

- Ce dar, m-ar putea întreba cineva, conlucrează Dumnezeu cu o astfel de minciună?

- Nu cerceta  uşurel  faptele,  iubite,  ci  uită-te  la  scopul  urmărit, că nu s-au  făcut  toate  acestea  pentru  un  scop  pămîntesc,  de  dragul  lăcomiei, ci pentru  că  Iacov  se străduia să  atragă  asupra lui  binecuvîntarea  tatălui său.

Dacă ai cerceta uşurel cele ce s-au săvîrşit şi mai căuta să afli scopul, atunci ar  trebui  să  numeşti  pe patriarhul Avraam ucigaş de copil [ Facerea/Geneza 22:10 ],  iar pe  Finees ucigaş [ Numeri 25:7-13 ].  Dar nici  Avraam  nu-i  ucigaşul copilului său, ci un tată foarte iubitor - ca nimeni altul - şi nici  Finees  nu-i  ucigaş, ci  dimpotrivă un om plin de  rîvnă  dumnezeiască.  Fiecare  din  ei  a  îndeplinit  porunca lui  Dumnezeu.

Din pricina aceasta unul, pentru  ascultarea lui, a  fost învrednicit de răsplata cea multă de sus, iar celălalt a fost lăudat pentru rivna sa, că spune Scriptura:.

„Şi a  stat Finees  şi L-a  îmblanzit“ [ Psalmi 105:31 ] .  Deci dacă Dumnezeu  a  privit cu  plăcere la crima lui  Finees şi la uciderea copilului, pentru că s-au săvîrşit după voia  Lui, dacă, deci, în  aceşte fapte nu  judecăm  faptele în  sine, ci scopul şi gîndul  cu  care  s-au  săvîrşit, apoi  cu  mult mai  mult  trebuie să judecăm  aşa fapta lui Iacov şi a  Rebecăi. ( PSB vol 22 , p. 196 )

 

Ps 105:29-31 LXX Polirom

L-au intaratat [pe Domnul] cu faptele lor si s-a inmultit printre ei caderea.

Si s-a ridicat Phinees si L-a impacat si a potolit prapadul.

si i s-a socotit aceasta ca dreptate din neam in neam, pana in veac. 

Ps. 106:29-31 VDCL 

Și l-au întărâtat prin faptele lor și a izbucnit o rană peste ei.

Atunci Fineas s-a sculat și a făcut judecată și rana a fost oprită.

     Și  aceasta i s-a socotit spre dreptate din neam în neam până în veci. 

Ce mai este foarte interesant este ca  aici "anti-semitul" Gura de Aur practic coincide cu viziunea ...iudaica !

Rebecca was right to propose what she did and Jacob was right to do it. Rebecca knew that it would be Jacob, not Esau, who would continue the covenant and carry the mission of Abraham into the future. She knew this on two separate grounds. First, she had heard it from G‑d himself, in the oracle she received before the twins were born:  

‘Two nations are in your womb,
and two peoples from within you will be separated;
one people will be stronger than the other,
and the elder will serve the younger.’1

 Esau was the elder, Jacob the younger. Therefore it was Jacob who would emerge with greater strength, Jacob who was chosen by G‑d.

Second, she had watched the twins grow up. She knew that Esau was a hunter, a man of violence. She had seen that he was impetuous, mercurial, a man of impulse, not calm reflection. She had seen him sell his birthright for a bowl of soup. She had watched while he “ate, drank, rose and left. So Esau despised his birthright.”2 No one who despises his birthright can be the trusted guardian of a covenant intended for eternity.

Third, just before the episode of the blessing we read: “When Esau was forty years old, he married Judith daughter of Beeri the Hittite, and also Basemath daughter of Elon the Hittite. They were a source of grief to Isaac and Rebecca.”3 This too was evidence of Esau’s failure to understand what the covenant requires. By marrying Hittite women he proved himself indifferent both to the feelings of his parents and to the self-restraint in the choice of marriage partner that was essential to being Abraham’s heir.

Perspectiva Providentei  poate parea contrarianta si de-a dreptul scandaloasa pentru mintile scrupuloase. Totusi o privire atenta asupra Scripturilor ar putea sa ne scandalizeze si mai tare. Daca ne uitam si numai la genealogia Domnului din Matei apar patru femei , una mai "strasnica" decat cealalta :

Matei 1:3 - T(h)amar , nora patriarhului Iuda , a carei istorie scandaloasa este relatata in Facerea/Geneza 38. Tamar se deghizeaza in prostituata si i se vinde socrului ei cu care ramane insarcinata. Rusinos, scandalos, indecent, prea pacatos? Impotriva legii ? Da. Pedeapsa? Moartea prin ardere de vie. ( Facerea/Geneza 38:24 ) Cine i-o fi inspirat acestei femei acel plan ingenios-“păcătos”? 

Matei 1:5 - prostituata Rahav/Ra(h)ab - a carei istorie scandaloasa o citim in Isus Nave/Iosua 2 si 6:17,23,25 - pomenita si ca model de credinta in lista din Evrei 11(:31) si de catre Iacov (2:25). Curva asta deschide usa si ascunde dusmanii propriului popor, isi tradeaza propriul neam, minte si trimite pe pustii serviciile secrete ale neamului ei care ii vanau pe spioni... iar in final ii salveaza si face scapati pe spionii evrei. Rusinos, scandalos, indecent, pacatos?

Matei 1:5 - Rut - nora moabita a lui Noemi(n) - pe care soacra-sa o invata nici mai mult nici mai putin decat bine imbracata si parfumata sa se strecoare noaptea la "picioarele" lui Boaz cel inveselit de vin... Rusinos, scandalos, indecent, pacatos? Totul la sfatul lui Rut. O fi fost doar sfatul ei... ?

Matei 1:6 - Vaduva lui Urie , Batseba -  cea care comite adulter cu regele David, apoi este mama lui Solomon. 

Si toate femeile astea apar in genealogia lui Mesia cel neprihanit ! 

Privind si la cazurile de mai sus probabil n-ar trebui sa ne pripim sa aruncam la gunoi perspectiva "scandaloasa" a Providentei chiar daca ne cam sta in "gatul" nostru ingust-moralist.