Dupa 20 de ani - De ce-am plecat , de ce-as mai fi rămas ?

 Acum 20 de ani faceam un pas capital  in viata, cu profunde consecinte pe multiple planuri. Lasam in urma visuri frumoase, spulberate de realitatea cruda. Ma desparteam de unii colaboratori dragi si de multi oameni deosebiti. Lasam in urma cu inima franta o comunitate intristata de o pierdere si o trauma pe care nu o merita. Nu a fost deloc o alegere usoara sau lipsita de amaraciune. Dar a fost inevitabila.

Astazi,  dupa 20 de ani , nu pot decat sa constant, ca alegerea facuta a fost cea corecta , confirmarea corectitudinii venind repetat in cursul anilor ce au urmat  Aceea desprindere s-a dovedit sanatoasa si cum nu se poate mai indreptatita in ciuda amarului unei despartiri triste de comunitate. "Evolutiile" ulterioare ale fostilor colegi si ale fostei institutii careia ii fusesem angajat mi-au dat motive sa ma felicit pentru curajul  acelei dificile alegeri , totusi facuta cu un pret deloc mic. Au urmat ani grei pentru mine, adesea cu situatii umilitoare care s-au dovedit amare. 

Dupa 20 de ani, pot spune ca:Dumnezeu e foarte bun si credincios. Sprijinul Lui, venit prin te miri cine, a fost singura "ancora" in mijlocul atator "furtuni". " De n-ar fi fost Domnul de partea noastra, sa spuna Israel..." Bine zicea parintele Steinhardt  ( in "Daurind vei dobandi" ): dai lanu -  de ajuns noua :

Exista în ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele dai lanu , ce se talmacesc : "de ajuns nou" .

[...] Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, ˛Iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vârtutea mea. Doar atât de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi : dai li !

[...] Dai li !

Din rob si schilod m-ai facut om liber si senior ; din fricos si misel, om îndraznet ; din fiinta a întunecimii,  un  ahtiat  dupa  lumina ;  si  slobod  a  încerca senzatia  ca  nu-mi  este  interzis  a  nazui  sa  ma  port efectiv potrivit cu învatatura si vrerea Ta. 

Dupa 20 de ani, cred ca doar mila Domnului mi-a dat forta acelei decizii si am atatea si atatea motive sa cred ca decizia a fost mai mult decat corecta.  

De ce-am plecat?

Dupa "verdictul" unui ex-profesor - mi-ar fi lipsit vocația, mie si celor care nu ne mai regasim in corpul pastoral. Pe scurt, raspunsul meu la sentinta domniei sale este : dacă este vorba de "vocația" de activist de partid, de. parvenitism, cameleonism etc, a avut perfecta dreptate . Cu din ce in ce mai putine si rare exceptii, din pacate asta e situatia.

E suficient sa asculti dezvaluirile unui alt fost profesor pentru a intelege ca problema e de fapt mult mai ampla si sistemica. Nu este vorba de cate un administrator, ici si colo , problematic. Nu, intregul sistem e putred, exceptiile confirmand doar regula. Foarte recent ( Dan Liga in emisiune la Gabriel Gedo - link disparut de pe youtube ! - fusese aici : https://www.youtube.com/watch?v=DRKY2Mwr8ws ) , dezvaluiri din interiorul sistemului au probat cat de corupte sunt eșaloanele “superioare” ale conducerii și cât de complice este corpul pastoral la aceasta corupție . Multi fosti enoriasi ai mei inca traiesc cu impresia ca am plecat datorita unor conflicte personale cu indivizi sus-pusi din administratia Conferintei si Uniunii din acea vreme. E drept ca au fost si astea. Si nu putine. Dar am plecat pentru ca am intuit corect ca dincolo de indivizi , e vorba de întregul sistem ( bineînțeles cu mici excepții ). Intuisem asta inca din anii de "seminar". Timpul si experientele nu au facut decat sa confirme si ras-confirme acea intuitie. Am realizat cu amar ca aveam de a face doar cu un SRL cu profil religios in loc de “biserica ramasitei” . Dincolo de sporovaiala pioasa, parea ca a atrage cât mai mulți contribuabili financiari intru cât mai buna prosperitate a castei pastorale e de fapt tinta finala. Cand am refuzat sa "dau verde" la botezat la gramada, pentru statistici, mi s-a "sugerat" primul "cartonas galben", verbal doar.

Deci am plecat pentru ca , dincolo de dispute cu indivizi din conducere , am inteles ca tot sistemul e putred. Si multi altii stiu asta, dar nu vad o alternativa, motiv pentru care raman : "Unde sa ne ducem? Sunt altii mai breji? Asa cum sunt astia, asta si nu alta e biserica. Pute rau, ca in arca lui Noe, dar nu-i alta biserica. Adevarul (teoretic) e aici , indiferent cat de nevrednici sunt slujitorii lui." Am realizat cat de gaunoasa si profund corupta este "logica" asta in virtutea careia se auto-justifica pasivitatea ,complacerea si , in final. complicitatea. Nu la fel se justifica si ortodocsii : indiferent ce face popa, Biserica e sfanta?

Este exact ce am si motivat in demisie - " ca forma de protest fata de atitudini și practici anti-biblice ale conducerii bisericii.". Cu exemple multiple, oferite ulterior la cerere insistenta. Nici după 20 de ani nu a existat un răspuns al conducerii la problemele ridicate de mine. De ce as mai fi rămas ? Atat inainte cat si dupa demisie , Conferinta mi-a servit bulling/intimidare, șantaj ordinar, a comis grosolan abuz in servici. Redevenit simplu membru , emisarul “ mitropolitului” de Muntenia mi-a negat dreptul de a fi ales ceva, orice, in comunitatea locala de care apartineam desi nu eram oficial sub nici o forma de disciplina. Nici nu aveau pentru ce, dar cat timp nu le spuneam de ce am plecat nu aveam drepturile de membru ca orice membru. Daca asta nu e abuz in serviciu, ce-o fi?

Dinainte de demisie cu ani buni, un administrator "binevoitor" de la Uniune mi-a "sugerat" sa-mi canalizez energiile mai degrabă spre directii … misionare, si sa nu mai scrutez atent hibele si mizeriile administratiei.

Dupa demisie si retragerea ca membru un fost coleg și “duhovnic” bine intentionat ma ispitea cu revenirea fara a mai da zecimea. Stia el de ce. Auzise ca cerusem sa dau eu zecimea , nu sa-mi fie reținută automat - ceva ce "nu se face" si care n-a căzut deloc bine la stomacul mai marilor.

Am plecat pentru ca am inteles ca noua garda are aceleași metehne ale vechii gărzi ante '89. Sentința unui bătrân bun cunoscator al problemei - " ăștia nu sunt oameni care sa țină la principii" - s-a dovedit purul adevar. Nu a existat si nu va exista probabil o lustratie . Fie si numai firavele si timidele tentative de a ridica "presul" ce acopera mizeriile cardasiei dintre sefii cultului si fostul partid comunist si aparatul represiv al securitatii au starnit un scandal monstru . Asa se face ca unii sunt intangibili - orice blestematii ar face nu vor fi niciodata exclusi. Membrii obișnuiți însă nici vorba sa se bucure de aceeași “imunitate” . De ce as mai fi ramas? Pe post de maimutoi ?

Am plecat pentru ca imi era dorita plecarea oricum, indiferent de negatiile ipocrite ale "mitropolitului" de Muntenia de imediat de dupa demisie. Deranjasem nepermis si supărător linistea unora , influenti. Reabilitarea unui coleg căzut din gratiile aceluias mitropolit, nedezicerea de teologia "dura" a adventismului, "ultra-conservatorismul" , lipsa vocatiei de yes-man - toate deranjau. Dovada cea mai clara ca imi era dorita plecarea a fost absenta cu desavarsire a oricarei tentative de "recuperare" ( drept e ca nici n-ar fi avut vreo șansa sa ma recuperaeze...). Timp de doi ani - dintre demisie si pana la retragerea ca membru - dupa discutiile fortuite cu Conferinta si Uniunea (in care am dezvaluit detalii mult cerute despre "atitudini și practici anti-biblice ale conducerii bisericii") nu a existat nici un raspuns la "atacurile" mele , nimic . Tăcere. Au fost , cred, foarte fericiti ca am emigrat ...

Am plecat pentru ca oricum as fi plecat mai tarziu, probabil mult mai dificil si mai dureros. Daca aveam sa fiu hirotonit și sa întemeiez si o familie, plecarea ar fi fost infinit mai dificila si dureroasa, daca nu imposibila (cum probabil e pentru destui altii...). La 28 de ani inca puteam sa imi refac viata.

Daca , prin minune , rezistam pana la "infratirea" administratorilor cu alde Dancila, Corlatean, Nicolicea si puparea papucilor lor de catre "unsii domnului" ( am scris special cu minuscula "domnului" ca sa nu comit o blasfemie), dupa asta sigur as fi plecat mâncând pamantul .

Daca , prin minune , rezistam pana la pandemie , după execrabila prestație a administratiei cu ocazia restrictiillor draconice motivate covid , oricum n-as mai fi putut ramane decat din eventual interes meschin. Vocația de preș și sluga in fata unui stat obraznic îmi lipsește cu desăvârșire .

Am plecat pentru ca ramanerea ar fi insemnat sa arunc in derizoriu propriile-mi cuvinte de la absolvire. Ramanerea ar fi insemnat sa devin doar un deservent al unui cult , si nu un om al lui Dumnezeu, pacatos, dar al Lui, nu al lor .

De ce as mai fi ramas? As mai fi ramas de dragul oamenilor simpli si sinceri, doritori de Dumnezeu si Cuvantul Lui. As mai fi ramas de dragul colaboratorilor dedicați cu care a fost o plăcere sa conlucrez. As mai fi rămas de dragul predicarii Cuvântului lui Dumnezeu ( tocmai incepusem Psalmii expozitiv...) . A fost imposibil . Iar victimele colaterale , intr-un razboi ce nu isi avea locul in Biserica , au fost cei ce nu meritau sa fie. Realitatea era ca nici nu putea fi altfel - pentru ca nu era vorba de biserica …

In rezumat : am plecat pentru ca de-as mai fi ramas ar mai fi fost vorba doar de un job , o cariera , un serviciu , nu de o vocație . Am ales sa imi pastrez vocatia.